Ultima Ora

07:37 România s-a înscris în sistemul european pentru VACCIN

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că România s-a înscris, marţi, în sistemul european pentru vaccin, dar că discuţiile vor continua, miercuri, cu reprezentantul firmei care va produce vaccinul.

„Astăzi (marţi-n.r.) ne-am înscris în sistemul european pentru vaccin. Astăzi ne-am înscris, am avut discuţiile, mâine vom avea discuţii şi cu reprezentantul pe Europa de Est al firmei care face acest vaccin. După cum ştiţi, noi am făcut şi o donaţie în acest sens acum o lună de zile la nivelul comunităţii europene. Suntem acolo unde este orice demers ştiinţific”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.

Acesta a spus că repartiţia vaccinurilor se va face în funcţie de numărul populaţiei din fiecare ţară, dar că România trebuie să figureze printre solicitanţi.

„Trebuie să fim acolo ca şi solicitanţi. Poate să nu ne trebuiască, dezvoltăm noi ceva sau… (…) La Cantacuzino sunt studii, nu putem vorbi încă de un vaccin, n-avem un virus stabilizat, n-avem o recoltare, se studiază. Noi urmărim tot ce înseamnă stat european, tot ce însemană nivel mondial unde avem o fază mai înaintată a acestui vaccin. Vrem să fim acolo, vrem să avem prioritate şi vrem să avem acces la tot tratamentul care concură la vindecarea infecţiei COVID”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here