Ultima Ora

07:31 Celebru avocat promite că „urmează furtuna” la CE Oltenia

Avocatul Adrian Cuculis a anunţat că a acceptat să intre „în dosarul cu nume scurt CE Oltenia”, respectiv tragedia de la Cariera Jilţ Sud în care au murit trei mineri.

„Da, am acceptat să intru în dosarul cu nume scurt «CE Oltenia», acolo unde au murit muncitorii din Complex. Am fost astăzi acolo, mai exact unde au murit cei trei muncitori de la Complexul Energetic Oltenia. Vreau să vă spun că am cunoscut niște oameni primitori cu care am stat la masă, am discutat despre sutele de nereguli de la Complex, despre ce urmează să facem şi poate că cel mai mult m-a impresionat DEDICAREA lor pentru Complex şi pentru șefii lor. Voi, cei de acolo care nu v-a păsat de soarta muncitorilor voștri, să știți de la mine că urmează furtuna. Vă promit, exact așa cum am mai făcut şi în alte cazuri şi mi-am ținut cuvântul, că voi ţine în lumina acest caz şi voi solicita şi Parchetului General să preia aici în București dosarul. Atât vă pot spune acum: vor ieși la suprafață mult mai multe decât ați auzit şi văzut până acum. Muncitorii de acolo sunt pregătiți să vorbească şi o vor face” a scris avocatul pe Facebook.

Comment here