Primul meci oficial al echipei de baschet a CSM Târgu-Jiu s-a derulat, marţi seară, în Sala Transilvania din Sibiu, în prima fază a Cupei României. CSM Târgu-Jiu a fost repartizată în Grupa C, alături de CSU Sibiu, SCM Timişoara şi CSO Voluntari. Cu doar şapte jucători pe bancă şi fără antrenorul principal, CSM Târgu-Jiu a pierdut primul duel al sezonului în faţa echipei gazdă, CSU Sibiu, care s-a impus cu 111-89.
Fără căpitanul echipei Alin Borşa, Andrei Gheorghe, Remus Răceanu sau americanul Jack Spurgeon, dar şi fără principalul Claudiu Alionescu pe banca tehnică, gorjenii au cedat în faţa echipei gazdă, CSU Sibiu. În ciuda diferenţei de pe tabelă, CSM Târgu-Jiu a avut şi momente în care a jucat de la egal la egal cu mult mai experimentata formaţie din Ardeal, dovadă că băieţii antrenaţi de Claudiu Alionescu şi Alex Gliga s-au impus în sfertul doi, scor 22-21 şi au terminat la egalitate în ultimul act, scor 34-34. În mod cert dacă ar fi avut parte de o rotaţie mai mare pe banca tehnică, CSM Târgu-Jiu ar fi pus probleme mult mai mari echipei din Sibiu. Cele două formaţii au oferit un spectacol baschetbalistic de excepţie, cu reuşite spectaculoase, dar din păcate în faţa unei săli cu tribune goale.
„Vreau să-i felicit pe băieții pentru efortul mare depus în acest prim meci cu echipa gazdă a turneului. Chiar dacă Sibiul este o echipă foarte atletică, cu un joc foarte rapid, noi am arătat că putem face faţă la acest nivel, chiar în unele momente le-am pus probleme. Situația noastră a fost însă una dificilă, pentru că rotația noastră a fost foarte scurtă și doi dintre jucătorii echipei noastre au venit după accidentări şi nu au putut să se exprime așa cum și-ar fi dorit. Am suferit și la recuperile defensive, pentru că nu am avut la dispoziție decât un pivot sub panou, fiind nevoiți să-l utilizam 40 de minute. Am reușit să câștigam sfertul 2 și să facem egal în cel de-al 4 lea, momentele slabe au apărut pe fondul oboselii. La capitolul recuperări s-a făcut diferenţa, cu cele 25 de recuperări mai multe făcute peste noi, din care mai mult de jumatete s-au concretizat în puncte pentru ei. Aceasta este situația, iar noi știam asta de la început de când am hotărât să participam. Strângem rândurile și cu siguranță că Alin Drondoie, kinetoterapeutul nostru, se va ocupa de recuperarea lor pentru a fi pregătiți și pentru meciul de mâine și sunt sigur că o să arătăm mai bine de la meci la meci”, a fost concluzia antrenorului Alexandru Gliga.
Rămas la Târgu-Jiu, antrenorul principal Claudiu Alionescu a vorbit despre prima partidă din acest sezon a elevilor săi.
„În primul rând jucători trebuie felicitați pentru efortul depus astăzi. Este foarte greu să joci în 7 oameni, fără jucători de gabarit sub panou și cu doi jucători ce abia au revenit după accidentări. De altfel, acolo s-a și făcut diferența, dacă este să vorbim despre cifre, la recuperările lor ofensive. Însă, în aceste condiții nu putem discuta despre statistică și cifre. Aş vrea totuși să punctez plusurile și, în primul rând, faptul că toată lumea este sănătoasă. În al doilea rând faptul că, doar în 7 jucători, am reușit 89 de puncte împotriva unei echipe ca Sibiul. În același timp nu aş vrea să ne îmbătăm cu apă rece. Este doar un prim meci care ne dă speranțe, dar, în același timp, avem și multe lucruri de îmbunătățit”, a declarat Claudiu Alionescu.
Cel mai bun om al echipei din Târgu Jiu a fost Kevin Allen, cu 26 de puncte marcate, 9 recuperări, un asist şi 33 indice de eficienţă. A fost singurul jucător din echipa gorjeană care a petrecut pe parchet toate cele 40 de minute ale partidei. Un joc foarte bun a făcut Alexandru Berca, jucătorul gorjean reuşind 20p, 2 recuperări şi un asist. Un aport consistent a avut şi Darien McClain, americanul reuşind 17p, 4 rec şi 5 pase decisive. Camil Berculescu a încheiat meciul cu 10p, Stefan Nikolic 8p, Bratoloveanu 5p şi georgianul Rogava cu 3p.
Comment here