Ultima Ora

07:28 Sibiu, în top 5 al celor mai bune destinaţii turistice europene

Sibiul este inclus în top 5 al celor mai bune destinaţii europene. Orașul a obținut 45.699 de voturi, din 192 de ţări din întreaga lume.

“Mobilizarea a fost foarte bună, oraşul obţinând cu peste 15.000 de voturi mai mult decât în competiţia de anul trecut. Peste 60% dintre voturile exprimate pentru Sibiu au venit din afara României, ceea ce denotă o vizibilitate bună a oraşului pe plan internaţional. Este o bucurie pentru mine să am confirmarea că Sibiul continuă să fie atrăgător şi apreciat din punct de vedere turistic, ceea ce îmi spune că suntem pe drumul cel bun. Aceste rezultate sunt o încurajare în plus să continuăm să investim în turism, în patrimoniul public construit, într-un Sibiu european ca infrastructură şi mobilitate, mai smart şi mai verde. Mulţumesc tuturor celor care au votat pentru Sibiu! Imediat ce situaţia epidemiologică se îmbunătăţeşte, suntem pregătiţi să primim din nou turişti”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, potrivit unui comunicat de presă, relatează Agerpres.

„Sibienii pot fi mândri de rezultat. Această recunoaştere salută eforturile lor, spiritul de iniţiativă, căldura cu care primesc oaspeţii. De câţiva ani buni deja, Sibiul a reuşit să se ridice între oraşele care contează în Europa. Oraşul dumneavoastră s-a plasat fără doar şi poate între destinaţiile turistice de neratat, în rândul oraşul inovative, între oraşele turistice cu o ofertă diversă în domeniul cultural şi gastronomic, dar şi în ceea ce priveşte peisajul natural. Sibiu este exemplul unei dezvoltări înţelepte în domeniul turistic. Nu caută să fie doar o altă destinaţie, ci alege să investească în patrimonial său unic, în istoria sa”, a spus Maximilien Lejeune, directorul European Best Destinations.

Comment here