Ultima Ora

07:28 Rareş Bogdan: Ar fi o minune să avem o prezență la vot de peste 40%

USR – PLUS ajunsese într-un punct periculos, dar a scăzut sub procentul critic pentru celelalte partide, a anunțat Rareș Bogdan, la Antena 3, relatează dcnews.ro.

”Ar fi o minune să avem o prezență peste 40%. Va conta foarte mult mobilizarea partidelor” a declarat Bogdan, referindu-se la alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie, adăugând că ultimele sondaje arată o prezență de maximum 38%, dar va depinde foarte mult și de ceea ce se întâmplă în această săptămână.

”Partidul lui Tomac – Băsescu se luptă pentru a ajunge la 5-6%, partidul dlui. Ponta spre un 6-7%, partidul dlui Kelemen Hunor apare cu 3-4%, dar, având în vedere că voturile UDMR sunt concentrate în anumite zone, dânșii vor ajunge chiar la 6-7%” a afirmat liderul PNL.

El a mai spus că USR a crescut după tragedia de la Piatra Neamț, când o secție ATI-COVID a luat foc, ”dar emoția generată de Piatra Neamț s-a stins destul de repede, iar USR a coborât sub 20%. Atunci erau destul de periculoși, pentru că ajunseseră la 21-22%”.

”PNL va obține peste 30%” a subliniat Rareș Bogdan, adăugând că rezultatul va ține și de aparatul foarte puternic de partid.

”PSD are o problemă cu faptul că votanții dânșilor percep că partidul nu va guverna și sunt destul de demotivați” a mai punctat prim-vicepreședintele PNL.

Comment here