Ultima Ora

07:23 Zeci de milioane de euro, în conturile partidelor, în 2021

Formațiunile politice din România au primit, în 2021, peste 234 de milioane de lei (n.red. – 47 milioane de euro) subvenție de la stat. Deși a fost promisă o reducere a subvenției, partidele au primit, în ultimele trei luni ale anului trecut, aproape jumătate din ajutorul total pe 2021, arată ziare.com.

Conform datelor furnizate de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), cei mai mulți bani au mers către PSD, adică peste 90 de milioane de lei (n.red.: 18 milioane de euro). Din această sumă, aproape jumătate a ajuns în conturile social-democraților doar în ultimele trei luni, după ce guvernul Cîțu a majorat subvenția la mijlocul lunii septembrie. Astfel, social-democrații au primit în primele trei luni 45 de milioane de lei, în timp ce pentru octombrie-noiembrie-decembrie PSD a încasat 44,7 milioane de lei.

În ce-i privește pe liberali, aceștia au primit, în 2021, aproximativ 76,5 de milioane de lei (15.5 milioane de euro). Concret, în intervalul ianuarie – septembrie liberalii au primit 38 de milioane de lei, în timp ce pentru octombrie – decembrie au încasat 37,9 milioane de lei.

USR, al treilea partid ca mărime din actualul Parlament, a încasat în 2021 de la AEP o subvenție totală de 41 de milioane de lei (8,3 milioane de euro). În primele nouă luni ale anului formațiunea a încasat 20,7 milioane de lei (4,2 milioane de euro), în timp ce pentru ultimele trei a primit 20,4 milioane de lei (4,1 milioane de euro).

În cazul AUR, formațiunea care până în prezent nu a cheltuit aproape niciun leu din subvenție, aceasta a primit anul trecut de la AEP aproximativ 18 milioane de lei (3,7 milioane de euro). Asemeni celorlalte formațiuni, subvenția AUR a explodat în ultimele trei luni. Dacă în ianuarie – septembrie formațiunea condusă de George Simion a fost finanțată cu 9,2 milioane de lei, o sumă similară a fost furnizată apoi în doar trei luni – 9 milioane de lei.

Datorită scorului obținut în alegerile locale, Pro România și PMP primesc și ele subvenție de la buget. În cazul partidului condus de Victor Ponta, acesta a primit anul trecut o sumă totală de 3,4 milioane de lei (690.000 de euro). Rectificarea bugetară dată de Florin Cîțu l-a ajutat și pe Ponta, având în vedere că la începutul lunii decembrie în presă a apărut informația că subvenția pentru Pro România ajunge de fapt în conturile executorilor, după ce partidul a fost executat silit. În primele nouă luni Pro România a primit 1,7 milioane de lei, suma fiind apoi aproape dublată în ultimele trei luni – 1,69 milioane de lei.

În cazul PMP, aceștia au primit în 2021 aproximativ 4,7 milioane de lei (950.000 de euro). În primele șase luni formațiunea fondată de fostul președinte Traian Băsescu a fost subvenționată cu 2,38 milioane de lei, în timp ce pentru ultimele trei luni a primit 2,34 milioane de lei.

Partidele politice primesc subvenții în funcție de rezultatele de la alegerile parlamentare și locale, în proporție de 75%, respectiv 25%. Anul trecut, formațiunile politice au primit subvenții totale de 253 de milioane de lei. Deși în primele nouă luni din 2021 partidele politice au primit de la AEP 118 milioane de lei, acestea au primit în ultimele trei luni o sumă similară – 116 milioane de lei (23 de milioane de euro).

Comment here