Ultima Ora

07:21 România începe, la 1 februarie, vaccinarea cu serul produs de Moderna

România va începe, de la 1 februarie, vaccinarea cu serul produs de compania americană Moderna, potrivit unui comunicat al Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare. Totodată, persoanele care nu s-au putut vaccina, deși au fost programate, vor fi reprogramate peste zece zile, iar vaccinarea lor va începe din data de 28 ianuarie.

„Începând cu data de 1 februarie a.c., la nivelul centrelor de vaccinare din România, va începe administrarea vaccinului Moderna pentru care rapelul se realizează la 28 de zile. Totodată, începând cu data de 28 ianuarie a.c., se pune în aplicare procesul de reprogramare a persoanelor incluse în Etapa a II-a de vaccinare din categoria domenii esențiale”, se arată într-un comunicat al CNCAV.

Potrivit sursei citate, o persoană programată inițial pentru administrarea primei doze la data de 28 ianuarie va fi reprogramată la data de 8 februarie cu rapel la data de 8 martie (28 zile).

„Sunt 35.304 persoane care aveau programare inițială în perioada 28 ianuarie – 11 februarie și care vor fi reprogramate la un interval de 10 zile”, se arată în comunicat.

„În ceea ce privește reprogramarea persoanelor din Etapa a II-a din categoria domenii esențiale, aceasta se face prin intermediul platformei informatice, în ordinea realizării programărilor inițiale, la centrele de vaccinare unde acestea erau programate inițial. CNCAV a formulat deja noile cerințe operaționale către Serviciul de Telecomunicații Speciale, astfel încât procesul de reprogramare să se desfășoare optim. Toate persoanele ce vor fi reprogramate vor fi înștiințate prin SMS și e-mail unde vor fi specificate noile date și intervale orare pentru administrarea vaccinului. De asemenea, prin e-mail vor primi o nouă recipisă care conține noile date de programare, existând, totodată, posibilitatea de vizualizare a recipisei în secțiunea „Programările mele”, direct în platformă”, mai arată CNCAV.

„Precizăm că pentru persoanele programate în Etapa a II-a, exceptând persoanele din domeniile esențiale, se menține același ritm de vaccinare. Vaccinarea continuă pentru persoanele din centrele rezidențiale, dializați, persoane nedeplasabile și cele fără adăpost. CNCAV a transmis o informare către toate centrele de vaccinare privind aceste măsuri, precum și procedura privind vaccinarea cu dozele Moderna, astfel încât ambele vaccinuri să fie utilizate în strictă conformitate cu caracteristicile fiecărui tip de vaccin pentru populația planificată. Vă asigurăm că CNCAV și toate instituțiile implicate în organizarea și desfășurarea campaniei de vaccinare depun cu toată responsabilitatea eforturi pentru ca fiecare persoană programată să beneficieze de vaccin”, precizează sursa citată.

Miercuri, premierul Florin Cîțu a declarat că România primește săptămânal 14.000 de doze de vaccin anti-Covid de la compania Moderna, însă administrarea vaccinului nu a început încă, deși campania de vaccinare a întâmpinat probleme din cauza reducerii cantității de vaccin livrate de Pfizer/BioNTech.

Comment here