Ultima Ora

07:19 Dosar penal după bătaia din centrul Târgu-Jiului. Consilier local: Nu am mai văzut patrule de ordine publică

S-au împărţit pumni şi picioare, săptămâna trecută, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu. Duminică, după ce imaginile au ajuns în presă, Poliţia Gorj a anunţat că a fost deschis dosar penal.

„La data de 1 noiembrie a.c., ora 03.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați despre faptul că în Piața Prefecturii ar fi avut loc un conflict între mai multe persoane. Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în urma unui conflict spontan, generat pe fondul de consumului de băuturii alcoolice, ar fi exercitat acte de violență asupra unui alt tânăr, de 26 de ani, din comuna Bîlteni. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe” atransmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj.

„Târgu Jiu! Mai este orașul în care poți să te simți în siguranță? În centrul orașului, găștile se bat fără a fi deranjate. NU AM MAI VĂZUT PATRULE DE ORDINE PUBLICĂ PE STRADĂ, DOAR PATRULE „AUTO”. Un eveniment similar a avut loc acum câteva zile, tot în centrul orașului, la 2 noaptea, timp de 40 de minute, fără să fie deranjați. Este ciudat. La Prefectură, la doar 20 de metri, avem ofițer de serviciu, iar la 50 de metri este sediul Poliției și al Primăriei. Strigătele lor se auzeau chiar și de la noua locuință a primarului” a reacţionat, pe Facebook, consilierul local Adrian Tudor, fost viceprimar al oraşului.

Comment here