Ultima Ora

07:17 Şeful de CJ cercetat pentru corupţie, susţinut pentru un nou mandat

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie, va candida pentru un nou mandat la şefia CJ, a anunţat, miercuri seară, PNL Prahova.

„Primarii liberali din judeţul Prahova au trimis o scrisoare deschisă conducerii Partidului Naţional Liberal în care îşi manifestă susţinerea pentru candidatura lui Iulian Dumitrescu în vederea unui nou mandat de preşedinte de CJ. Solicitarea a fost materializată şi printr-o decizie luată astăzi, 20.03.2024, în unanimitate, în cadrul Colegiului Director Judeţean al PNL Prahova”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Prahova.

Potrivit sursei citate, printre argumentele aleşilor locali de susţinere a candidaturii lui Iulian Dumitrescu se numără „performanţa fără precedent” a acestuia în atragerea de fonduri europene, dar şi valoarea totală a proiectelor contractate în ultimii trei ani şi jumătate, care depăşeşte 3 miliarde de euro, fiind „de zece ori mai mare decât în mandatul anterior”.

Iulian Dumitrescu este cercetat de DNA sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii şi are interdicţie să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova. După ce a fost pus sub acuzare, Dumitrescu a anunţat că demisionează din toate funcţiile deţinute în PNL, şi anume, de prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte al PNL Prahova.