Ultima Ora

07:17 Închisoare cu executare cerută pentru Nicolas Sarkozy

Procurorii au cerut, joi, o pedeapsă de un an de închisoare, dintre care şase luni cu executare, împotriva fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, judecat la Paris pentru cheltuieli excesive în campania pentru alegerile prezidenţiale pierdute din 2012, informează France Presse.

La finalul rechizitoriului, procurorii au subliniat „neglijenţa totală” a fostului şef de stat în gestionarea finanţelor unei campanii care a costat aproape dublu faţă de plafonul autorizat şi au cerut, de asemenea, o amendă de 3.750 de euro. Sarkozy, care nu a fost prezent la audiere, este judecat din 20 mai.

Procurorii au cerut o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare şi o amendă de 50.000 de euro pentru fostul director adjunct al campaniei, Jerome Lavrilleux, singurul care a recunoscut frauda. Pentru cei trei foşti directori ai Bygmalion, compania responsabilă de întâlnirile lui Nicolas Sarkozy, care au recunoscut că au acceptat un sistem de facturare falsă, au fost cerute 18 luni de închisoare cu suspendare.

La începutul lunii martie, Nicolas Sarkozy a devenit primul fost preşedinte francez după anul 1958 care a fost condamnat la închisoare. El a primit o pedeapsă de trei ani de detenţie, dintre care doi cu suspendare, pentru corupţie şi trafic de influenţă, dar a făcut apel.

Comment here