Ultima Ora

07:16 Ce condiţii trebuie să îndeplinească tinerii care vor locuinţă în Narcise

Mai mulţi constructori au depus oferte, la Primăria Târgu-Jiu, pentru construirea celor 100 de blocuri în cartierul Narcise. Municipalitatea a obţinut finanţare din PNRR, 50 de milioane de euro, pentru realizarea celor 600 de apartamente. Lucrările vor începe în acest an.

„Vorbim despre un stadiu avansat în acest moment, evaluarea în urma depunerii ofertelor la departamentul de specialitate din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Cei care doresc să primească o locuinţă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă vârsta între 18 şi 35 de ani, domiciliul în Târgu Jiu şi să nu fi deţinut sau să nu deţină o proprietate pe numele lor. Terenul se află în zona de lângă cartierul de blocuri ANL şi sociale, pe strada Marin Preda. Vorbim de 7 hectare de teren alocate de autoritatea publică locală pentru realizarea celor 600 de apartamente” a transmis Romanescu.

Apartamentele vor avea două camere, bucătărie și vor fi independente energetic. Informații suplimentare pot fi obţinute de la Centrul de Informare a Cetățenilor (Registratură) din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Bulevardul Constantin Brâncuși, nr. 19.

Comment here