Ultima Ora

07:15 Studenţi UCB, în practică la Prefectura Gorj

O convenție de practică, între Instituția Prefectului județului Gorj și Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, a fost semnată, luni, de reprezentanţii celor două instituţii.

Astfel, Aurelian Enculescu și Radu Cărăgui, studenți în anul III la specializarea Administrație Publică, din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică, își încep stagiul de practică, la Prefectura Gorj, în vederea consolidării cunoștințelor teoretice și practice care să îi ajute la elaborarea lucrării de licență.

“Universitatea a încetat demult să fie doar un templu al educației, este cu adevărat un stâlp al societăți, prin tot ceea ce face și prin toate oportunitățile pe care le deschide. Atât timp cât există Universitatea “Constantin Brâncuși” și aceasta își face treaba, județul nostru are viitor” a declarat prefectul Iulian Popescu.

Comment here