Ultima Ora

07:13 Ministru: Cardurile pentru energie, folosite din martie

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat că, din 1 februarie, cardurile pentru energie se vor distribui prin Poșta Română, iar abia din 1 martie ele vor putea fi folosite de beneficiari. E posibil ca aceste termene chiar să fie devansate.

„Cardurile pentru energie se vor distribui din 1 februarie, prin Poșta Română, și din 1 martie, așa cum ne-am angajat, vor putea fi folosite de beneficiar. E drept că acum lucrăm la mecanismele care fac posibilă punerea în aplicare a cardului de energie și e posibil să devansăm puțin acest termen, dar, deocamdată, aceste date rămân valabile”, a declarat Boloș la B1TV.

Cardurile vor ajunge doar la persoanele și familiile defavorizate: pensionarii de peste 60 de ani cu pensii sub 2.000 de lei; pensionari cu pensii de invaliditate, fără limită de vârstă; persoanele cu dizabilități; beneficiarii de ajutor social și cei cu alocații de sprijin pentru întreținerea familiei.

Comment here