Ultima Ora

07:13 Ciolacu: Clotilde Armand a pierdut alegerile

Clotilde Armand a pierdut alegerile, iar desființarea SIIJ este cerută pentru a îngropa ancheta, a declarat, luni, Marcel Ciolacu.

„Ancheta de la SIIJ, pentru că șeful biroului electoral de sector era magistrat și ancheta e dusă de SIIJ, aflăm că doamna Clotilde a pierdut alegerile. Vă dau detalii – mai sunt 220 de saci de numărat, dar trendul electoral e unul foarte clar: se va demonstra că domnul Tudorache a câștigat alegerile. În momentul în care se desființează SIIJ, se desființează și această anchetă și atunci o îngropăm. Eu nu înțelegeam de ce este acest elan de desființare a SIIJ. În seara asta am aflat, au mutat numărătoarea la Poliție… Uite, oamenii aceia și-au făcut treaba”, a afirmat Marcel Ciolacu, la TVR.

Întrebat ce surse are, liderul PSD a răspuns: „Cunosc detalii”.

„Informația este că domnul Tudorache a câștigat alegerile. Tehnic, vom declanșa strângerea de semnături și referendum pentru a face alegeri în Sectorul 1. Presupun că doamna Clotilde nu este bolșevică, ca pe timpul lui Stalin- nu contează cine votează, ci cine numără – și-și va da demisia, va pleca. Îi anunț cu tristețe că SIIJ nu se va desființa în 15 zile până ancheta va fi finalizată”, a mai spus liderul social-democrat.

Comment here