Sportive

Romanescu: Este un moment mult așteptat de sute, dacă nu chiar mii de copii

Clubul Sportiv Municipal Târgu-Jiu va avea secţie de fotbal pentru juniori, de la 1 iulie. Vizaţi sunt copiii născuţi în intervalul 2010-2015.

„Tinerii sportivi vor fi pregătiți de cei mai buni antrenori, așa cum se întâmplă în toate celelalte secții ale CSM. De aceea, suntem convinși că rezultatele nu vor întârzia să apară, mai ales că deținem și o bază sportivă foarte bine pusă la punct. Este un moment mult așteptat de sute, dacă nu chiar mii de copii care își doresc să facă performanță în fotbal și care visează să joace pentru cele mai puternice cluburi din țară. Au, acum, șanse reale ca acest vis să se împlinească, mai ales că CSM a dovedit că poate face performanță într-un timp foarte scurt. Vor avea loc întâlniri între reprezentanții clubului, copii și părinți, urmând a fi anunțate și datele pentru preselecții și selecții” a transmis primarul Marcel Romanescu.

Comment here