Ultima Ora

07:11 Ludovic Orban: Îmi doresc o guvernare de cel puțin 12 ani

Dacă premierul Florin Cîțu a spus că vrea ca partidul să stea cel puțin 8 ani la guvernare, șeful Camerei Deputaților a scris, joi, pe Facebook că își dorește „nu o guvernare de 8 ani, ci una de cel puțin 12 ani”.

„Îmi doresc nu o guvernare de 8 ani, ci una de cel puțin 12 ani, cât a fost marea guvernare liberală, între 1876 și 1888, marea guvernare liberală sub conducerea lui Ion C. Brătianu. Le-am transmis membrilor PNL Dolj, astăzi, că am fost mereu aproape de ei, cu fapte și nu cu vorbe. Toți primarii știu că într-un an și o lună, cât a durat mandatul meu, în pandemie și în criză economică gravă, am găsit împreună cu ministrul Finanțelor și cu ministrul Dezvoltării resurse să echilibrăm bugetele locale, de trei ori și ultima oară sub conducerea domnului prim-ministru interimar, Nicolae Ciucă.

Toți liberalii trebuie să știe că pot să aibă încredere în mine, președintele Partidului Național Liberal, pentru că eu îi cunosc, le sunt alături și știu care este direcția în care trebuie să meargă Partidul Național Liberal. Știu ce trebuie făcut în Partidul Național Liberal, sunt un partener, un coleg și un om care are capacitatea, așa cum am realizat în cei 4 ani, să ducă Partidul Național Liberal spre victorie” a scris Ludovic Orban pe Facebook.

Premierul Florin Cîţu declarase că ţinta PNL este ca, după 25 septembrie, să fie cel mai mare partid din România, să câştige toate tururile de alegeri din 2024 şi să stea cel puţin 8 ani la guvernare.

Comment here