Ultima Ora

07:11 Liderul PNL Vrancea n-a luat BAC-ul nici după contestaţii

Prim-vicepreşedintele PNL Vrancea, Daniel Moroşanu, care a susţinut Bacalaureatul la 42 de ani, fiind notat la Limba Română cu 3.60, nu a luat examenul nici după depunerea contestaţiei, obţinând în plus doar 15 sutimi.

Daniel Moroşanu obţinuse 3.60 la Română, 7.55 la Istorie şi 8.65 la Geografie. El a depus contestaţie imediat ce a aflat rezultatele, însă nici după recorectarea lucrării nu a fost admis. În urma contestaţiei, liderul liberal a fost notat cu 3.75 la Română, fiind în continuare respins.

”Dacă nu iau, mă prezint în toamnă şi dau iar, mă voi duce mai pregătit şi voi lua cu notă mai mare. Nu e uşor, dar a fost un orgoliu personal să iau Bacalaureatul. Încurajez pe cine nu a făcut acest lucru, să nu ezite, nu e târziu. Vârsta nu e un impediment, e greu, dar nu imposibil”, a declarat Moroşanu.

Comment here