Din JudetMinerit și EnergieStirile Zilei

Grafitul de la Baia de Fier. Un fost ministru acuză sabotaj la economia judeţului Gorj

Claudiu Năsui, fostul ministru USR al Economiei, susține că Guvernul Ciucă a stopat proiectul de exploatare a grafitului de la compania de stat Salrom. Ministerul Economiei a început, în 2021, un proiect pentru extracția a zeci de mii de tone de grafit de la Baia de Fier. Din grafit se extrage grafenul, esențial în energia verde, iar o tonă se vinde și cu 200.000 de euro.

”Cât am condus Ministerul Economiei, am început studiul de fezabilitate pentru a începe efectiv exploatarea pe un perimetru al Salrom. Printre primele lucruri făcute după ce s-a schimbat guvernul, a fost să oprească acel studiu de fezabilitate. Un adevărat sabotaj nu doar pentru economia județului Gorj, care ar fi putut să facă și tranziția economică de la cărbune la grafit, ci pentru economia întregii Românii”, a declarat Năsui pentru G4Media.

În august 2021, licitația internațională pentru studiul de fezabilitate pentru exploatarea grafitului din România a fost încheiată de Salrom, iar câștigătorul licitației este consultantul german Roland Berger. Năsui susține că actuala conducere a Salrom a stopat studiul de fezabilitate pentru exploatarea grafitului.

În septembrie 2021, Fondul Proprietatea, care deține 49% din Salrom, declara că dezaprobă schimbarea membrilor consiliului de administrație al Salrom, operată după ieșirea USR de la guvernare, arătând că decizia pune în pericol proiecte importante, precum listarea Salrom la bursă și evaluarea opțiunilor privind exploatarea zăcămintelor de grafit din Gorj.

La Baia de Fier, grafitul a fost exploatat în două perimetre miniere: în subteran, prin punctul Catalinul, și în cariera Ungurelașu. 40.000 de tone din acest mineral erau produse în fiecare an. Lipsa tehnologiei și unele probleme de management au închis complet exploatarea, în 2005. 

Dă-i un răspuns lui 07:10 Grafitul de la Baia de Fier. Un fost ministru acuză sabotaj la economia judeţului Gorj - infoGorj Anulează răspunsul