Ultima Ora

07:09 Fugaru: Ceea ce s-a întâmplat la Gorj este premieră în politica românească

Ion Fugaru a comentat, miercuri seară, la un post local de televiziune, situaţia din PNL Gorj, după ce guvernul a decis s-o instaleze pe Cristina Cilibiu, fostul primar demisionar de la Turceni, în funcţia de prefect de Gorj.

„Ceea ce se întâmplă acum la PNL e foarte periculos. Să nu creadă cineva că primarii nu-şi fac cărţile, PNL nu mai are de unde lua voturi. Cristina Cilibiu a început cu stângul (n.r. preluarea mandatului de prefect). Când şi-a dat demisia din funcţia de primar la Turceni, a spus nişte lucruri pe care nu trebuia să le spună. De ce nu le spui celor de la Turceni că nu poţi să mai faci naveta? Dar, lucrurile au fost plănuite dinainte. Acestă linguşeală, îi mulţumeşti premierului Ciucă pentru încredere! De unde să te cunoască Ciucă pe dumneata? Fac pariu cu toţi că nu-i apucă 6 luni. Ceea ce s-a întâmplat la Gorj este premieră în politica românească” a comentat Fugaru.

Fugaru crede că alegerile interne din cadrul PNL Gorj vor fi amânate dar şi că liberalii din aripa Vîlceanu, îndepărtaţi din funcţii, pot avea câştig de cauză în instanţă.

Consilierul local de la Târgu-Cărbuneşti crede că senatorul Ion Iordache şi-ar dori funcţia de preşedinte al PNL Gorj pentru că ar viza, de fapt, funcţia de ministru al Energiei.

Comments (1)

Dă-i un răspuns lui 07:09 Fugaru: Ceea ce s-a întâmplat la Gorj este premieră în politica românească - infoGorj Anulează răspunsul