Ultima Ora

07:08 Noi proteste anunțate de polițiști, angajații din penitenciare și militarii rezerviști

Sindicaliştii din poliţie, penitenciare şi militarii rezervişti au anunțat că vor protesta, joi, în fața guvernului și a mai multor prefecturi din țară. Manifestaţiile sunt programate începând cu ora 12:00, în Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj.

„Angajaţii din poliţie, penitenciare şi armată nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci solicită respectarea legilor, aşa cum au fost adoptate de Parlament”, se arată într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii menţionează că solicită aplicarea în integralitate a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cunoscută şi sub denumirea de Legea salarizării unitare, precum şi actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015.

„Creşterea volumului activităţilor din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională cauzată de contextul epidemiei de COVID-19 impune, din partea clasei politice, obligaţia respectării promisiunilor şi a eliminării discriminărilor faţă de alte categorii de personal din sectorul public”, mai transmit reprezentanţii sindicaliştilor din poliţie şi penitenciare.

Astfel de acţiuni de protest au avut loc şi săptămâna trecută.

Comment here