Ultima Ora

07:08 Hidroelectrica va trimite facturile către clienţi din februarie

Hidroelectrica a anunțat, marți, că a finalizat noul sistem informatic de facturare și va începe trimiterea facturilor către clienți din luna februarie.

Informația a fost confirmată și de Bogdan Badea, directorul general al Hidroelectrica, într-o declarație la postul de televiziune ProTV.

Reprezentanții companiei au precizat că au fost nevoiți să întrerupă mai multe servicii adresate clienților, printre care și cel de facturare, pentru a putea implementa soluții software de ultimă generație capabile de gestionarea optimă a numărului crescut de clienți casnici și non-casnici. Conducerea Hidroelectrica îi liniștește pe clienți, transmițând că termenul de plată este unul relaxat, de 45 de zile pentru clienții casnici și 30 de zile pentru persoane juridice, perioade în care nu sunt percepute penalități. Clienții care doresc eșalonarea o pot face în 6 rate lunare egale.

Hidroelectrica a întrerupt procesul de facturare, din 27 octombrie, pentru ample operațiuni de implementare a unor noi softuri și de migrare a bazelor de date. Reluarea emiterii facturilor a fost amânată de mai multe ori.

Comment here