Ultima Ora

07:08 Coleg al minerilor morţi: Sunt angajat din anul 1991 și nu am mers decât cu aceste mașini

Angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia au acuzat, din nou, de data aceasta în presa naţională, condiţiile inumane de lucru şi pericolele la care sunt expuşi.

„Cu ce ne încălzesc pe noi demisiile în momentul în care vine cineva şi îţi bate la uşă şi spune că ţi-a murit soţul sau copilul?”, a întrebat un lăcătuş mecanic, marţi seară, la Antena 3 CNN.

Potrivit lui, conducerea Complexului Energetic Oltenia se face vinovată pentru tragedie.

„Aici ne-am angajat de copii și aici ajungem să ne dăm sufletul, unu câte unu”, a spus un alt angajat.

„Am doi copii plecați în Anglia, aș putea să merg la ei. O fac, ca un compromis, că mai am doi ani până la pensie. Majoritatea pentru asta stăm. Sunt angajat din anul 1991 și nu am mers decât cu aceste mașini. Noi am cerut, în ultimii ani, să vină domnul ministru să vorbească cu noi, pentru că pe noi nu ne mai reprezintă sindicatele. Nu a venit niciodată în fața noastră. A acceptat să meargă sindicatele cu administrația, care sunt mână în mână și nu ne mai reprezintă. Și am ajuns în condițiile astea în care suntem acum”, a acuzat bărbatul, adăugând că au mai murit şi alţi angajaţi: „Au murit oameni, dar au murit și de boli profesionale. Accidente sunt, condițiile de muncă sunt zero, inumane”.

„Noi ne așteptam, de la zi la zi, să se întâmple o tragedie. Nu sunt două zile de când le-am spus colegilor că ne vor scoate cu buldozerele din nămoale, legați de cizme și ei râdeau. Acum nu mai putem râde. Degeaba se schimbă o conducere politică și vine altă conducere politică. Oamenii specialiști în zona noastră sunt foarte puțini și au fost ținuţi jos”, a mai spus, la Antena 3 CNN, un angajat al Carierei Jilţ Sud.

https://www.antena3.ro/emisiuni/sinteza-zilei/cariera-jilt-sud-complexul-energetic-oltenia-663202.html

Comment here