Tehnologia reactoarelor modulare de mici dimensiuni este o mare promisiune pentru întreaga omenire, pentru că vorbim de o producție în bandă, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, cu ocazia „Romanian International Gas Conference 2023”.
“Vorbim de costuri mult mai mici decât la reactoarele mari, cel puțin atunci când ajungi să faci mai multe, când vorbim de o producție în serie – atunci ai acele economii de scară și asta îți permite un cost înjumătățit față de un reactor de mari dimensiuni, cum sunt cele de la Cernavodă. Cu siguranță, la nivel european, dar eu spun chiar că la nivel mondial, România este poziționată ca lider. Noi putem fi, în 2029, prima țară din Europa sau chiar din lume cu aceste reactoare modulare mici în funcțiune. Ele trebuie să parcurgă absolut toate etapele de reglementare, de asigurare a standardelor de siguranță. Deja, în Statele Unite, tehnologia Nu Scale este certificată la cel mai înalt nivel de către reglementatorul american și în Europa toți acești pași vor fi parcurși până în 2029. Este o tehnologie care și-a dovedit fiabilitatea și siguranța în zeci de ani de operare pe submarine nucleare, pe portavioane, pe spărgătoare de gheață. Sunt convins că ne va fi foarte de folos, pentru că vom putea să localizăm producția mai aproape de consum. De exemplu, lângă un mare consumator industrial. De exemplu la Sidex Galați va putea fi amplasat un asemenea reactor modular, de mici dimensiuni și nu numai. Și în sistemele de termoficare, pe termen lung, ne putem gândi să înlocuim grupurile pe gaz cu reactoare modulare de mici dimensiuni” a declarat Burduja, arată financialintelligemce.ro.
Recent, douăsprezece state membre ale Uniunii Europene, între care şi România, au cerut Comisiei Europene să creeze o alianţă industrială pentru reactoare nucleare modulare mici (SMR), într-o scrisoare comună obţinută şi publicată vineri de site-ul Contexte şi confirmată de AFP.
Comment here