Trei supermaketuri Penny din județul Gorj au fost închise în urma unor verficări efectuate de reprezentanţii Protecției Consumatorilor. Au fost aplicate amenzi în valoare de 80.000 de lei.
„În ultima săptămână, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj a realizat o serie de acțiuni, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Penny, ca parte a unei tematici naționale de control. Astfel, pe raza județului, au fost controlate cinci magazine, aparținând lanțului Penny. Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Gorj au aplicat următoarele sancțiuni: 8 amenzi contravenționale, în valoare totală de 80.000 lei; 3 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 2.000 lei; oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru trei unități“, se arată într-un comunicat de presă al CJPC Gorj, semnat de comisarul șef adjunct, Claudiu Mădălin Giurcău.
Au fost constatate următoarele nereguli:
- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită;
- comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite;
- comercializarea unor produse congelate cu exces de gheață și modificări organoleptice;
- utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare și praf;
- deficiențe de etichetare a produselor alimentare și nealimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.);
- comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate;
- existența unor neconcordanțe privind țara de origine afișată la raft și cea reală a unor fructe comercializate.
[…] Sursa articol si foto: radioinfinit.ro Cititi tot articolul […]