Ultima Ora

07:06 PSD vrea comisie de anchetă şi audierea ministrului Virgil Popescu

Parlamentarii social-democraţi au decis, luni, să solicite înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Legislativului pentru audierea ministrului Energiei şi a altor reprezentanţi ai autorităţilor din domeniu, a anunţat prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

„Creşterea explozivă a preţurilor la energie şi la gaze a fost principalul subiect al discuţiei noastre de astăzi, din şedinţa grupurilor reunite, şi am decis să solicităm înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Parlamentului, cu audierea ministrului Energiei, Virgil Popescu, a preşedintelui Consiliului Concurenţei, a Protecţiei Consumatorului şi ANRE. Noi credem că s-a ajuns prea departe în toată această nebunie de creştere de preţuri. Oamenii, pe de o parte, au aceleaşi salarii, aceleaşi pensii, copiii au aceleaşi alocaţie, pentru că, aşa cum toţi românii ştiu, toate aceste lucruri au fost îngheţate de premierul Cîţu. În schimb, pe de altă parte, avem creşteri foarte mari la facturile de energie şi gaze naturale, care aproape s-au dublat, alimentele se scumpesc de la o zi la alta, la fel şi preţul benzinei”, a declarat Sorin Grindeanu.

Comment here