Ultima Ora

07:06 Prime de 10.000 de lei pentru şoferii unei companii de stat

Transelectrica, operatorul rețelei electrice de transport al energiei și al sistemului energetic național, a acordat, la finalul anului 2022, prime pentru 456 de angajați, porivit unei decizii a directoratului companiei. Lista cu angajații și cât a primit fiecare a apărut deja în presă, dar se ridică unele semne de întrebare referitoare la criteriile pe baza cărora au fost acordate aceste sume, arată economica.net.

Transelectrica a acordat prime de câte 10.000 de lei unui număr de 5 șoferi. Asta în timp ce șeful Dispeceratului Energetic Național (DEN), “ochii și urechile” Sistemului Energetic Național (SEN) a primit o primă tot de 10.000 de lei. Tot 10.000 de lei a primit și un expert în comunicare, iar 11.000 de lei a primit un consilier juridic. Un consilier de specialitate a primit o primă de 20.000 de lei, cel mai mare nivel individual al unei bonificații acordate de Transelectrica.

Au primit prime și dispecerii, însă doar câte 1.000 de lei, chiar și dispecerii șefi de tură, adică de 10 ori mai puțin decât șoferii sau de 20 de ori mai puțin decât un consilier. Un șef de tură pe stații, gradul 1 sau 2, a primit o primă de doar 200 de lei, iar un inginer principal specialist la DEN 700 de lei. Asta în timp ce două angajate, cu funcția de bufetier, au primit 6.000 de lei. Un șef serviciu tehnic a primit 500 de lei, dar un consilier de specialitate pe guvernanță corporativă a primit 15.000 de lei.

Transelectrica este în subordinea Secretariatului General al Guvenului, post controlat de PSD iar ministru este Marian Neacșu.

Comment here