Ultima Ora

07:05 Peste un sfert dintre directorii de şcoli şi licee din România, numiţi politic

Peste un sfert dintre directorii de şcoli şi licee şi peste o treime dintre directorii adjuncţi din învăţământul preuniversitar din România sunt numiţi politic, prin detaşare în interesul învăţământului, arată analiza economica.net pe baza răspunsurilor Ministerului Educaţiei la o interpelare AUR.

Din numărul total de 6.324 de posturi de director al unei unităţi de învăţământ preşcolar, 4.601 de posturi au fost ocupate prin concurs, în timp ce 1.723 de posturi de director au fost ocupate prin detaşare, conform răspunsurilor Ministerului Educaţiei. Prin urmare, peste 27% din numărul total al posturilor de director de şcoli şi licee din România au fost ocupate prin detaşare, nu prin concurs.

Din numărul total de 2.442 de posturi de director adjunct al unei unităţi de învăţământ preşcolar, ocupate în România, 1.621 de posturi au fost ocupate prin concurs, în vreme ce 821 de posturi au fost ocupate prin detaşare, conform datelor Ministerului Educaţiei. Drept care, peste 33% dintre directorii adjuncţi de şcoli şi licee din România au fost numiţi politic în aceste funcţii, potrivit datelor Ministerului.

În total, 2.544 de directori şi directori adjuncţi de şcoli şi licee din România au fost numiţi politic în funcţii, prin detaşare. Aceasta înseamnă că 29% din numărul total al acestor posturi au fost ocupate prin numire politică şi nu prin concurs.

În Gorj, 21 de directori generali şi 10 directori adjuncţi de şcoli au fost numiţi prin detaşare în interesul învăţământului.