Ultima Ora

07:04 Deputat PNL, trimis de DNA în judecată. Ar fi cerut mită 500.000 de lei pentru numirea unui director la Apele Române

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a deputatul PNL Corneliu Cozmanciuc, președintele organizației PNL Neamț, care ar fi pretins 500.000 de lei de la un om de afaceri pentru a influența numirea unei persoane apropiate de acesta în funcția de director al Apelor Române. Potrivit procurorilor, banii ar fi urmat să fie dați în două tranșe, însă numirea nu s-a mai făcut.

Preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc, a declarat marţi că a luat la cunoştinţă „cu surprindere” din comunicatul DNA că a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.

„Am luat la cunoştinţă cu surprindere, din comunicatul de presă, că procurorii DNA – Serviciul teritorial Bacău – au dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Nu am săvârşit nicio infracţiune. Sunt nevinovat. Nu comentez mai multe, dar vreau să reamintesc că ‘această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie’. Mai înţeleg că abia de acum primesc şansa reală de a mă apăra”, a scris, pe Facebook, Mugur Cozmanciuc.

Comunicatul Direcției Naționale Anticorupție:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

COZMANCIUC CORNELIU-MUGUREL, la data faptei și în prezent deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

MARCOCI VLAD, la data faptei inginer în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

Persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri. Banii urmau să fie remiși în două tranșe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri.

Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcția de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Comment here