Ultima Ora

07:02 S-a vindecat de COVID-19 după trei luni la ATI

Caz impresionant la Deva. O femeie, care a stat trei luni la Terapie Intensivă și a fost în comă timp de două luni, a reușit să învingă moartea și i-a uimit până și pe medicii care îi dădeau zero șanse de supraviețuire, arată Antena3.

Femeia, în vârstă de 38 de ani, a fost unul dintre cele mai grave cazuri de infecție cu COVID-19 din Spitalele Deva și Timișoara. Starea femeii s-a agravat la câteva zile după ce a fost internată la Spitalul de Urgență din Deva, așa că a fost transportată la “Victor Babeș”, în Timișoara. Cu plămânii afectați, medicii îi dădeau zero șanse de supraviețuire.

“Mă rugăm la Dumnezeu să îmi dea putere să rezist pentru copil, că doar atât am avut. Dar, după aceea, n-am mai știut absolut nimic. Cu greu am fost detubată, după două luni de intubare. Soțul meu a avut grijă de mine ca de un copil mic. Nu mă puteam mișca, nu îmi simțeam picioarele. Stăteam inertă în pat. După aceea, au urmat dureri îngrozitoare” a povestit femeia.

Medicii spun că femeia a avut plămânii afectați în proporție de 80% și a fost supusă la zeci de intervenții medicale.

Comment here