Minerit și Energie

Patronul firmei cu care CE Oltenia va face parcuri fotovoltaice, petrecere de 3 zile la Mamaia

Augustin Oancea, unul dintre băieţii deştepţi din energie, supranumit şi „Regele Energiei”, a dat o petrecere de ziua lui, la Mamaia, care a ţinut trei zile şi trei nopţi, relatează presa centrală. Implicat în nu mai puţin de 20 de companii, Augustin Oancea controlează cea mai mare companie românească de trading în energie, Tinmar Energy.

Tinmar Energy va fi partenerul Complexului Energetic Oltenia în patru proiecte de parcuri fotovoltaice, cu o putere instalată cumulată de 286 de MW, precum și în construirea unui bloc de 475 MW pe gaz natural la SE Turceni, care va înlocui o capacitate existentă de 330 MW pe lignit.

Cu profituri uriaşe în ultimii ani, „regele Energiei” a dat o petrecere „monstru” într-un local de la malul mării, în staţiunea Mamaia, cu ocazia zilei de naştere. Cu şampanie scumpă, maşini de lux, focuri de artificii spectaculoase şi la mână cu un ceas în valoare de peste 100.000 de euro. Aşa a petrecut în cele trei zile şi trei nopţi, Augustin Oancea, potrivit cancan.ro.

Potrivit Registrului Comerţului, compania Tinmar Energy, controlată de Augustin Oancea, are ca obiect de acitivtate comercializarea energiei electrice. Firma are drept acţionari alte două firme: Martin Oil Energy SRL – 78,86% şi Victory Executive SRL – 21,14%. În primul acţionar, respectiv Martin Oil Energy SRL, Augustin Oancea are 98,72% din acţiuni, iar George Alexandru Oancea – 1,28%. În a doua firmă, Victory Executive SRL, George Alexandru Oancea este acţionar unic.

Tinmar Energy a avut, în anul 2021, o cifră de afaceri de 3.568.309.044 (peste 730 de milioane de euro), cu o creştere de 62% faţă de anul 2020. Totodată, profitul companiei a fost de aproximativ 28,5 milioane de euro, cu 27% mai mare faţă de anul 2022. În altă companie, respectiv Tinmar Green Energy SRL, Augustin Oancea a avut o cifră de afaceri de 5,1 milioane de lei şi un profit de 3,3 milioane de lei.

„Regele Energiei” a început tranzacţiile din energie în anul 2007, compania sa de atunci, Tinmar Ind, având o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, însă în numai opt ani a ajuns la cifre uriaşe de afaceri, în valoare de sute de milioane de euro.

Potrivit Ziarului Financiar, scena tranzacţiilor cu energie era dominată, atunci când Augustin Oancea „ataca” atractivul domeniu, de Energy Holding, compania omului de afaceri Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru PSD al industriilor, Dan Ioan Popescu. Şi totuşi, succesul „regelui Energiei” nu a fost lipsit de hopuri. Consiliul Concurenţei a amendat Tinmar, în anul 2016, cu 15 millioane de lei pentru scheme evazioniste şi practici anti-concurenţiale. Doi ani mai târziu, procurorii DIICOT făceau investigaţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, iar Tinmar era parte din el, ca firmă care a beneficiat de „schema de discounturi ale Rompetrol”, prejudiciul total fiind de peste 40 de milioane de lei la bugetul de stat.

În perioada pandemiei, adică în ultimii doi ani, firmele lui Augustin Oancea au profitat de starea de urgenţă şi de cea de alertă, dar şi de achiziţiile de energie electrică la preţuri preferenţiale, astfel că Tinmar a înregistrat un profit net de sute de milioane de lei şi a devenit principala firmă abonată la achiziţii publice netransparente şi cu încredinţare directă, arată Antena3.

Comment here