Ultima Ora

07:02 Deputatul Miruţă, editorial pe Digi24.ro. „România, campionul Europei la închiderea capacităților de producție a energiei”

Ordonanța de urgență, adoptată joi pentru plafonarea facturilor, este „o mare scamatorie care faultează brutal marile companii lăsate cu ochii în soare”, suţine deputatul Radu Miruţă, preşedintele USR Gorj. „Consecințele rapide pentru populație vor fi creșteri de prețuri, creșterea inflației, iar, în a doua fază, unele companii mari vor da faliment, șubrezind economia și așa abia respirândă” afirmă parlamentarul, pe pagina de socializare.

Miruţă a scris un editorial pe această temă pentru digi24.ro. (Detalii AICI: https://www.digi24.ro/opinii/scamatoria-prin-omisiune-care-va-duce-la-cresterea-preturilor-si-la-inflatie-2070481)

„Dacă filosofia OUG 27 era o plafonare în trepte pentru consumatorii casnici și considera o singură categorie de non-casnici în care erau incluse toate firmele, noua scamatorie adoptată joia trecută a împărțit consumatorii non-casnici în mai multe categorii: instituții publice, industria alimentară, IMM-uri și restul. Acest „restul” este omisiunea din noua scamatorie care va duce la creșterea prețurilor, iar în unele cazuri chiar la faliment. Pentru că acest „restul” nu mai primește absolut nicio protectie de la stat, în lupta inegală pe piața europeană cu alte companii ajutate în țările lor. Acest „restul” înseamnă toate companiile mari din România și se pare chiar și IMM-uri care, făcând parte din grupuri mai mari, intră din această perspectivă la categoria non-IMM”” explică deputatul pe Facebook.

Miruţă observă că, în vreme ce alte ţări pornesc capacităţi pe cărbune, România şi le închide.

„În timp ce rădăcina problemei este o cerere de energie mai mare decât capacitatea de producție, în timp ce, în același context, cu grija față de mediu alte țări se uită pragmatic cu grijă și față de mediul economic și pornesc noi capacități pe cărbune, România este campionul Europei la închiderea capacităților de producție a energiei fără a pune ceva în loc, cheltuiește într-o jumătate de an echivalentul a 8-9 GW putere instalată în panouri fotovoltaic în toate gospodăriile din România, fără a subvenționa instalarea acestora pentru gospodării, dar rămâne ca în povestea lui Dănilă Prepeleac cu mai puțin, după fiecare decizie luată” afirmă parlamentarul de Gorj.

Comment here