Ultima Ora

07:01 Tronson de stradă, modernizat. Romanescu felicită Edilitara

Edilitara a încheiat, în weekend, lucrările de reabilitare a primului tronson din strada Tudor Vladimirescu. Primarul Marcel Romanescu se declară mulţumit şi felicită societatea aflată în subordinea cosiliului local.

„După două nopți în care s-a lucrat la foc continuu, iată că strada Tudor Vladimirescu este gata pe primul tronson, ultima parte urmând a fi executată după lucrările prevăzute aici pentru iluminat. Edilitara a lucrat exemplar, iar acum este implicată și pe stradă Geneva, la intersecția cu Calea Eroilor, acolo unde lucrările trebuie finalizate până la începerea anului școlar. Societatea Edilitara are încredințate mai multe lucrări la nivelul municipiului Târgu Jiu și începe să arate că este gata să preia intervenții tot mai complexe. S-a schimbat modul de lucru, angajații au început să se obișnuiască deja cu noile cerințe, se investesc sume importante și în utilaje, iar societatea ne-a dovedit că ne putem baza pe sprijinul ei în orice situație. De aceea, trebuie să mulțumesc și să felicit reprezentanții Edilitara pentru modul exemplar în care își desfășoară activitatea” a declarat Romanescu.

Comment here