Ultima Ora

07:01 Ministerul Culturii, 4 scenarii pentru accesul publicului la spectacole și concerte

Ministerul Culturii ia în calcul elaborarea unui set de patru scenarii pentru accesul la evenimente culturale, a anunțat ministrul Bogdan Gheorghiu, luni seară, la B1TV.

Scenariile luate în calcul pentru accesul la evenimente culturale au fost enumerate de ministrul Culturii:

-prin prezentarea unei dovezi de vaccinare anti-COVID-19,
-prin prezentarea unui test negativ efectuat cu maximum 48 de ore înainte,
-prin prezentarea unui document medical care să ateste imunizarea conferită de trecerea boală,
-prin testare rapidă înainte de evenimentul respectiv, situație care se aplică persoanelor care nu se încadrează în celelalte trei variante.

Ministrul a vorbit și despre vaccinarea artiștilor.

„Noi am solicitat ca artiștii să fie incluși în etapa a doua de vaccinare. Din păcate, doar cei din instituțiile subordonate ministerelor au intrat în această etapă, dar nu pe linie profesională, ci pe linie administrativă, pentru că a fost un alt capitol unde s-a precizat acest lucru. În schimb, am obținut promisiunea că, în prima fază a etapei a treia de vaccinare, sunt incluși artiștii”, a declarat Bogdan Gheorghiu.

Comment here