Ultima Ora

06:53 Orban: Toate piețele se deschid în weekend

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seara, la Digi24, că deși în ultimele zile s-au făcut mai puține teste, pentru că au fost zile libere, per ansamblu, în luna noiembrie, România a făcut mai multe teste decât în lunile precedente, iar scăderea numărului de îmbolnăviri se poate vedea făcând comparații cu datele săptămânale.

De aceea, susține premierul, s-a și luat decizia redeschiderii tuturor piețelor începând din acest weekend.

„Peste tot. Sigur, cu un set de reguli care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății împreună cu ministrul Agriculturii, probabil și cu ANSVSA. E vorba de măsuri de protecție care sunt valabile și în celelalte spații comerciale”, a spus Orban.

Premierul a explicat și de ce s-a luat măsura închiderii piețelor.

„Problema este că în piețe nu s-au respectat aceste măsuri, a fost cel mai mic grad de conformare la regulile de protecție, de la circuite, distanță fizică, portul măștii, dezinfectare. Nu s-au respectat regulile. Noi am luat decizia de a suspenda temporar funcționarea piețelor în spații închise, fără să interzicem piețele din spații închise, dintr-un motiv pe care poate puțini l-au înțeles: persoanele care de regulă merg să facă cumpărături la piață sunt persoane mai în vârstă, care au cel mai mare risc de a dezvolta forme severe, iar riscul de transmitere era foarte mare”, a explicat şeful guvernului.

„Acum vom urmări – și solicit de data asta poliția locală chiar să-și facă treaba și primarii să-și facă treaba, pentru că piețele sunt în subordinea primăriilor. Ei trebuie să asigure, primarii și reprezentanții lor, trebuie să asigure respectarea condițiilor de protecție sanitară, astfel încât odată cu deschiderea piețelor să nu crească riscul de infectare”, a punctat Ludovic Orban.

Comment here