Ultima Ora

06:33 Ministrul Sănătății: A început testarea la nivel naţional care va arăta gradul de imunizare a populaţiei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi seară, că a început testarea la nivel naţional care va arăta gradul de imunizare a populaţiei la infecţia cu SARS-CoV-2, urmând ca rezultatele să vină în toamnă.

“A început acel test de seroprevalenţă şi au început recoltările de la diverse laboratoare din judeţe şi continuă această recoltare. În acest moment, a scăzut ritmul, pentru că trebuie să gestionăm o a doua cocoaşă a primului val pandemic, dar acel test merge în continuare. Rezultatele vor veni la începutul lunii septembrie”, a precizat Tătaru, la Digi 24.

Potrivit ministrului Sănătăţii, testul va arăta cam ce imunizare avem în acest moment şi poate previziona şi “un eventual val doi”.

“Trebuie să ne obişnuim să convieţuim cu acest virus, cel puţin un an-doi. Orice pandemie ne-a dat această experienţă, dar acesta este anul cel mai important şi în virtutea faptului că ne vom obişnui cu acest virus şi în speranţa unui vaccin, anul viitor, şi în contextul în care toţi, chiar dacă e ceva nevăzut, am început să ne obişnuim”, a mai spus Tătaru.

Comment here