Ultima Ora

06:27 COVID-19. Azi începe oficial campania de vaccinare

Primul român care va fi vaccinat va fi un cadru medical de la Spitalul „Matei Balș” din Capitală, cel mai mare spital COVID din România. Momentul are loc duminică dimineața și va marca startul unei ample campanii de vaccinare nu doar în România, ci în întreaga Uniune Europeană. România a primit deja prima tranșă „simbol” de circa 10.000 de doze, iar o treime din acestea au fost distribuite în țară către 10 mari spitale aflate în prima linie.

Campania de vaccinare începe pe 27 decembrie și se va desfășura în trei etape. Potrivit datelor colectate de autorități, la nivelul sistemului de sănătate, rata cea mai mare de acceptare este de peste 90% în spitalele COVID. În celelalte unități medicale, aceasta este de 70% în rândul cadrelor medicale cu studii superioare și 50% în rândul celor fără studii superioare. O rată de acceptare mai mare este în cazul medicilor de familie, în jur de 80%.

Primele 10.000 de doze de vaccinuri au ajuns încă de vineri la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru național de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare la nivel naţional, Valeriu Gheorghiță, o persoană vaccinată împotriva coronavirusului începe să dezvolte imunitate după aproximativ 14 zile de la momentul injectării primei doze. De asemenea, reprezentanții Pfizer în România au subliniat că dozele au fost distribuite terestru și nu aerian pentru că aceasta este cea mai sigură modalitate de păstrare a temperaturii.

Prima tranșă de peste 3.000 de vaccinuri a fost repartizată, sâmbătă, către 10 spitale cheie din București și din țară, primele persoane vaccinate urmând a fi cadre medicale din prima linie. Numai în București la două spitale au fost acum repartizate peste 1.000 de doze.

Potrivit autorităților, alocarea a fost după cum urmează:

  1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase- 100 de doze
  2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș“- 600 de doze
  3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Dr. Victor Babeș“ – 530 de doze
  4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca- 375 doze
  5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța- 170 doze
  6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeș“, Craiova- 90 doze
  7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase- 260 doze
  8. Maramureș – Baia Mare- Spitalul de Urgență- 210 doze
  9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava- 250 doze
  10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș“, Timișoara- 450 doze.

În funcție de necesarul solicitat de fiecare dintre spitale, alocările pot fi oricând modificate în funcție de cererea unităților.

Debutul campaniei de vaccinare nu va fi doar în România, ci în întreaga Uniune Europeană. Autoritățile de la Bruxelles au transmis fiecărui stat membru câte o tranșă „simbol”, iar demarearea la unison a campaniei de vaccinare este menită să transmită un mesaj de unitate.

„Începem să dăm pagina peste un an foarte dificil. Astăzi este ziua livrării, iar mâine este ziua când vaccinarea contra COVID-19 începe în întreaga UE. Vaccinul este pus la dispoziţie în acelaşi timp tuturor ţărilor UE. Iar oamenii vor începe să se vaccineze la Atena, Roma, Helsinki, Sofia, alegeţi voi”, a transmis, sâmbătă, Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene.

„Zilele vaccinării în Europa sunt un moment emoționant de unitate și o poveste de succes european. Vaccinările ne vor ajuta să ne revenim la viaţa normală, încet-încet”, a mai spus von der Leyen.

Chiar dacă, oficial, campania de vaccinare la nivelul UE începe duminică, Ungaria a „furat” startul și a început primele vaccinări încă de sâmbătă.

Administrarea vaccinului anti-COVID-19 se face cu două doze. După tranșa de 10.000 primită vineri, autoritățile speră ca, până la sfârșitul anului, cel mai probabil în jurul datei de 28 decembrie, să mai ajungă în România 140.000 – 150.000 de doze, aceasta fiind și estimarea sosirilor săptămânale de aici încolo. Premierul Florin Cîțu anunța, sâmbătă, că de săptămâna următoare în România vor ajunge circa 144.000 de doze de vaccin, iar, în total, România va avea în jur de 10 milioane de doze de vaccin, pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer.

Fiecare persoană care se vaccinează va fi înregistrată în Registrul Național al vaccinărilor și va primi o adeverință în limbile română și engleză. De asemenea, STS dezvoltă o aplicație pentru programarea la vaccinare.

Comment here