Ultima Ora

06:26 Sprijin pentru fermieri. Termenul de depunere a cererilor unice de plată, PRELUNGIT până la 15 iunie

Guvernul a decis, joi, prelungirea până la 15 iunie a termenului de depunere a cererilor unice de plată şi simplificarea pocedurilor.

“Guvernul a adoptat, în această seară, o ordonanţă de urgenţă prin care se prelungeşte termenul de depunere a cererilor unice de plată până la 15 iunie 2020. Asta pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţi de restricţiile de circulaţie şi de respectarea normelor de prevenire a îmbolnăvirii cu Covid. De asemenea, am simplificat foarte mult procedurile de depunere a acestor cereri, ele se fac online, iar adeverinţele de la primării se obţin direct de către centrele noastre APIA. O altă măsură este aceea că, din 15 mai, prin APIA, eliberăm adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată” a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

O altă măsură adoptată de guvern prevede accesarea de către fermieri a creditelor pentru activităţi curente.

“Am negociat prin APIA cu instituţiile bancare acest lucru, iar fermierii pot obţine o valoare a creditului de până la 85% din valoarea subvenţiilor pe care noi le acordăm anul acesta. Dobânda fiind ROBOR + maxim 2%” a mai declarat ministrul Agriculturii.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here