Sportive

FCU Craiova – Rapid, sâmbătă, pe Municipal. Mutu: Ne așteaptă un meci extrem de complicat

FC Universitatea 1948 va juca ultimul meci de la Târgu-Jiu împotriva liderului din Superligă, Rapid București. Partida are loc sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 21.30.

Adrian Mutu, antrenorul Rapidului, a prefațat meciul cu FCU Craiova.

„Ne așteaptă un meci extrem de complicat, cu o echipă bună, care ne-a învins în Giulești sezonul trecut în play-out, astfel că are un avantaj moral. Sperăm să facem un meci bun și să câștigăm. Nu suntem concentrați pe revanșă, în sensul că am avea ceva personal cu ei. Este un meci ca toate celelalte, vrem să câștigăm și să rămânem primii. Nu ne-a fost ușor să ajungem sus, ne va fi foarte greu să ne menținem acolo, dar încercăm să o facem cât mai mult posibil. Este devreme să vorbim despre favoritele la titlu. Favorite rămân primele 3 echipe de anul trecut (n.r. – CFR Cluj, FCSB și CSU Craiova). Obiectivul nostru este play-off-ul, chiar dacă suntem pe primul loc rămânem cu picioarele pe pământ. Luptăm, ținem cu dinții de această poziție, dar principalul obiectiv este calificarea în play-off”, a declarat antrenorul Rapidului la conferința de presă.

Biletele pentru această confruntare pot fi achiziționate și la Târgu-Jiu, de la Stadionul ,,Tudor Vladimirescu”. Casa de bilete va fi deschisă vineri, 9 septembrie, între orele 11.00-19.00 și sâmbătă, 10 septembrie, între orele 10.00-21.30. Prețurile biletelor sunt următoarele:

VIP: 80 RON
Tribuna I: 30 RON
Tribuna II: 20 RON
Peluza II (Peluza Sud): 10 RON
Peluza I (oaspeți): 10 RON
Peluza I: 10 RON

Prețul unei loje pe meci este de 2.000 RON, iar aceasta poate fi achiziționată de cel mult 10 persoane.

Comment here