LIFE

What’s Up și soția lui s-au despărțit: „S-a destrămat ceva ce am clădit nouă ani”

Pentru What’s Up și Simina, povestea de dragoste de mai bine de nouă ani nu a avut un final fericit. Se pare că cei doi au hotărât ca după atâția ani, încheierea relației este cel mai potrivit lucru pentru amândoi.

Celebrul artist care interpretează hitul muzical «Taxi» și soția sa au ajuns să-și spună «adio» și nu pare ca acest lucru să se schimbe. El nu doar că s-a retras puțin din lumea mondenă, lansând piese fără a se prezenta la emisiuni tv, acum a ajuns să-și șteargă toate pozele de pe Instagram, astfel că, putem să credem că el are nevoie de un nou început, care, din păcate, ar fi fără Simina.

What’s Up a publicat o imagine pe rețelele de socializare alături de soția lui, chiar din ziua nunții, însă peste fotografia emoționantă, el a imprimat un mesaj sfâșietor care privește situația tristă în care se află căsnicia celor doi, mai precis faptul că «s-a destrămat ceva ce am clădit 9 ani», așa cum a scris artistul.

„Au fost 9 ani frumoși cu bune cu rele, dar se pare că, în momentul în care apare nepotrivirea, iubirea se poate transforma in obișnuință. Te iubesc ca om, Simina, îți mulțumesc atât pentru momentele frumoase in care am crescut, cât și pentru toate momentele grele din care am învățat ce nu vrem de la viață, dar am crescut. Ne așteaptă o viață lungă în față, sper să-ți găsești sufletul pereche și să primești tot ce n-am putut eu ca barbat să-ți ofer. P.S.: Rog presa, prietenii apropiați, cunoștințele, fanii si haterii să nu ne intrebe nimic cel puțin o perioadă, avem nevoie să digerăm și noi situația, momentan. S-a destrămat ceva ce am clădit 9 ani. Mergem mai departe. Numa bine tuturor!”, a scris What’s Up pe pagina lui de Facebook.

În urmă cu doar 11 luni, What’s Up îi dedica o piesă Siminei care a emoționat o țară întreagă. Iar pentru clipul melodiei, artistul a ales să utilizeze chiar cadre filmate la nunta celor doi, fapt care ne-a demonstrat la momentul respectiv că dragostea dintre cei doi va fi «eternă», însă, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat pentru ei, iar astăzi, ei s-au despărțit oficial.

Comment here