Riscă RETROGRADAREA! Pandurii cere SPRIJINUL acționarilor și al suporterilor

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

COMUNICAT

Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu recunoaște justețea deciziilor Federației Internaționale de Fotbal, emise de Camera de Soluționare a Litigiilor și Comitetul Disciplinar, conform prevederilor regulamentelor sportive și codului disciplinar al FIFA.

În cauză sunt litigiile câștigate la FIFA de către fotbaliștii profesioniști Gordan Bunoza și Nikola Vasiljevic, aflați sub contract cu clubul la data de 19.10.2016, când Pandurii Târgu-Jiu a intrat în procedura insolvenței, sentințe pe care C.S. Pandurii Lignitul Târgu-Jiu nu a putut să le onoreze, sumele pe care jucătorii le au de încasat fiind foarte mari pentru situația financiară cu care se confruntă clubul de la intrarea în insolvență.

Având în vedere faptul că, pentru semnarea acestor contracte cu jucătorii în anul 2016, membrii acționari și-au dat acordul asupra sumelor atribuite fiecărui contract, le solicităm public sprijinul financiar pentru a onora sentințele FIFA și a evita depunctarea clubului pe altă linie decât cea sportivă.

Ținând cont de eforturile mari pe care actualii jucători și angajații clubului le fac pentru a menține clubul în activitate, facem apel, de asemenea, la suporterii echipei, persoane juridice și fizice, asociații, organizații sindicale ș.a, care pot sprijini clubul pentru a depăși acest moment și a preveni o retrogradare datorată asumării fostelor administrații a unor contracte de acest gen.

Precizăm că termenul limită pentru evitarea sancționării echipei Pandurii Târgu-Jiu este data de 30 mai 2019, ora 24.00. Este binevenit orice sprijin financiar, iar depunerile se pot face direct în casieria clubului, drept sume cu destinație fixă, respectiv achitarea contractelor celor doi jucători, conform Deciziilor FIFA.

Pandurii Târgu-Jiu va asigura intrarea gratuită pe noul Stadionul Municipal din Târgu-Jiu, pe tot parcursul sezonului competițional 2019- 2020, tuturor celor ne vor sprijini pentru depășirea acestui moment de cumpănă în istoria clubului. Menționăm că C.S. Pandurii Lignitul este asociație sportivă non-profit, organizată conform Legii 69/2000 și OUG 26/2000.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi, la bine și la greu!

Cu considerație,
C.S. Pandurii Lignitul Tg. Jiu

1 Comentariu pentru “Riscă RETROGRADAREA! Pandurii cere SPRIJINUL acționarilor și al suporterilor”

  1. [...] Vezi articol pe Radio Infinit – Asculta Muzica, Stiri, Discutii Online [...]

Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici