Patronul căzut din turla bisericii, transferat la București

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Patronul unei firme de construcții din Craiova a scăpat cu viață, după ce a căzut din turla unei biserici din Bumbești-Jiu.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, venise aici împreună cu muncitor să instaleze un paratrăsnet. Miercuri după-amiază, aproape când să își termine treaba, patronul s-a gândit să coboare din turla bisericii pe un alt traseu decât cel pe care urcase. Voia să folosească o scară interioară, dar lemnele vechi de un secol au cedat sub greutatea sa, așa că a căzut de la circa 10 metri înălțime.

Primarul de la Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru, a rămas uimit de cele întâmplate.

Bărbatul accidentat a fost transportat de urgență la spital la Târgu-Jiu cu o ambulanță. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Călin Cornescu, a declarat că o echipă de chirurgi a intervenit prompt și a reușit să îi salveze viața, în această dimineață pacientul fiind transferat la București.

Cazul a intrat și în atenția ITM Gorj, care așteaptă un raport din partea firmei de construcții cu privire la cele întâmplate. Poliția face și ea cercetări.

Corina Scurtu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj



Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici