Dan Negru va avea co-prezentator la noua emisiune Scena Misterelor

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Dan Negru își ia coleg de platou pe „Scena Misterelor”. Este vorba despre Romică Țociu, care i se va alătura în dezvăluirea vedetelor care se află în spatele măștilor, anunță Antena 1.

„Am primit cu bucurie propunerea aceasta, dar am cerut și o cască de motociclist, pentru că este foarte periculos să joci în preajma lui Dan Negru. Dă din mâini și cine știe pe unde mai ajung până la finalul emisiunii. Mi-a plăcut mult acest format și cred în acest proiect, pentru că Dan Negru este un prezentator foarte bun, care știe tainele unei emisiuni de succes. Dar pentru că nu are nici un pic de umor, nici măcar negru, a avut nevoie de o partitură comică în emisiune. La ”Scena Misterelor”, vom veni în fața telespectatorilor cu foarte multe surprize și foarte mulți invitați. Emisiunea implică o desfășurare de forțe extraordinară și sunt convins că telespectatorii vor fi foarte curioși să vadă acest tandem și această emisiune minunată”, a declarat Romică Țociu.

Emisiunea are la bază formatul show-ului de Revelion, prezentat de Dan Negru. La ”Scena Misterelor”, două tabere formate din vedete se vor lupta între ele pentru a ghici cine se ascunde în spatele unor măști. Miza este să strângă puncte care, la final de emisiune, se vor transforma în bani pentru o cauză umanitară.

Măștile care vor apărea pe scenă ascund în spatele lor celebrități diverse, de la cântăreți la politicieni, actori, sportivi și vedete de televiziune.

Fiecare ediție „Scena Misterelor” va aduce în fața publicului câte trei tablouri, iar în fiecare dintre ele vor apărea două măști diferite. Fiecare tablou ar putea fi considerat o călătorie în timp căci, prin intermediul acesteia, se va ajunge în Roma antică sau pe Marte, în junglă sau la Polul Nord, într-o secvență dintr-un film artistic celebru sau într-un desen animat.

Dan Negru a vorbit despre format: ”Deși ne plângem ca avem o piața săracă de publicitate, televiziunile din România au adus cele mai mari francize internaționale. Doar că ăia le rulează 20 de ani și noi 2 sezoane. Însă rata de eșecuri a francizelor tv a fost uriașă, pe costuri la fel de uriașe. Așa că o revenire la ideile românești e bine venită”. (paginademedia.ro)

Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici