Elena – Ela Ela

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Elena Gheorghe revine cu o piesă nouă în limba armânească, intitulată “Ela Ela”. Artista continuă succesul obţinut în urmă cu două luni, cu o altă piesă în acelaşi registru, “Luna Albă”.

“Ela Ela” este o veritabilă mostră de muzică şi cultura armânească. Elena Gheorghe îmbină tradiţiile, portul şi sunetul clasic al acestei comunităţi.

Melodia este un duet în anumite secţiuni, vocea Elenei îmbinându-se cu cea a unui solist, îmbrăcat în port popular. Ca şi în clipul “Luna Albă”, muziciana apare într-o superbă rochie tradiţională, cu umeri ampli şi un brâu care fură privirile.

Și ultimul single a fost foarte bine primit, având 9.3 milioane de vizualizări. Muzica noii melodii este compusă de către Dani Peanci, iar acest proiect muzical este un cadou pentru bunica Elenei. Aceasta a crescut-o pe cântăreaţă şi a învăţat-o tradiţiile şi graiul armânesc. Artista nu este la primul proiect de gen, lansând încă din 2008 primul său album de muzică macedo-românească.

Elena este apreciată nu doar naţional, ci şi internaţional, având piese în topurile din Israel, Spania, Polonia sau Italia. Acolo au fost bine primite melodiile “Mamma Mia”, “Midnight Sun” şi “Senor Loco”. În noiembrie artista lansa piesa “Lalla”, featuring Absolute, devenită hit în Spania. În ultima zi din 2018, Elena Gheorghe şi Liviu Teodorescu au devenit acrobaţi în cadrul Circului Metropolitan Bucureşti. Acolo a avut loc o ediţie specială de Revelion “Răi da’ buni”.

Au participat Nico, Matteo, What’s UP, Mihai Trăistariu, Marcel Pavel şi mulţi alţii. Elena Gheorghe este activă din 2003, fiind cunoscută ca voce a formaţiei Mandinga, alături de care a lansat două albume de studio. În 2010 Elena părăsea trupa Mandinga pentru a se concentra pe cariera solo. În 2009 a reprezentat România la Eurovision, unde s-a clasat pe locul 19.

1 Comentariu pentru “Elena – Ela Ela”

  1. [...] Vezi articol pe Radio Infinit – Asculta Muzica, Stiri, Discutii Online [...]

Lasa un Raspuns lui Elena – Ela Ela : Stiri in Gorj

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici