Ce vacanţe au achiziţionat românii de Black Friday

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Românii au cumpărat vacanţe de 1 Decembrie în Republica Moldova, Malta, Israel şi Iordania, în oraşele europene unde se organizează pieţe de Crăciun: Viena, circuitul prin capitalele imperiale Budapesta, Bratislava sau Praga, dar şi vacanţe de revelion în Atena, Madrid, Cipru, Antalya şi Dubai.

Pentru prima data, Paralela 45 a participat pe platforma eMag în cadrul evenimentului de Black Friday cu oferte de vacanţă însumând 1.800 de nopti de cazare în hoteluri de patru şi cinci nopţi pe riviera turcească, în insulele greceşti, Spania, Malta şi Laponia.

La târgul de turism din perioada 15-18 noiembrie şi în campania “Happy Days”, care durează până marţi, cele mai căutate destinaţii au fost până acum Turcia, Grecia, Spania, Italia, Cipru, cu avionul, pachetele de vacanţă având o reducere de până la 50%, circuitele la Moscova, în Iordania, Israel, Tunisia, Maroc, Egipt, India, Africa de Sud, New York, dar şi litoralul românesc.

Antalya, aleasă de familiile cu copii care pun accent pe facilităţile oferite de sistemul all inclusive, pare să fie din nou destinaţia vedetă a verii. În 2019 vor fi organizate curse charter din mai multe oraşe ale ţării şi cel puţin patru pe săptămână din Bucureşti. Astfel, pe lângă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Târgu Mureş, anul viitor vor fi curse charter spre Antalya şi din Oradea, Arad, Baia Mare, Bacău şi una pe săptămână din Bucureşti spre Alanya. În perioada de reduceri, un sejur pe riviera turcească porneşte de la 399 de euro/persoană, cu toate taxele incluse.

Pentru sărbătorile de iarnă, Laponia este vedeta destinaţiilor, peste 300 de români alegând această destinaţie pentru această iarnă, pachetul de vacanţă cumpărat zilele acesta fiind de 1.450 de euro/persoană.

Vânzările din timpul târgului de turism, organizat la Romexpo, realizate la stand, dar şi în agenţiile din reţea, la care se adaugă cele de Black Friday, pe portalul turoperatorului Paralela 45 şi pe platforma eMag, s-au ridicat la 1,5 milioane de euro. (businessmagazin.ro)

1 Comentariu pentru “Ce vacanţe au achiziţionat românii de Black Friday”

  1. [...] Vezi articol pe Radio Infinit – Asculta Muzica, Stiri, Discutii Online [...]

Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici