DEZINTERES pentru Colocviul Internațional ”Brâncuși”. Tudor: Să nu-l mai folosească pe Brâncuși doar pentru a-și plăti polițe!

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Viceprimarul Tudor, deranjat, vineri, de dezinteresul parlamentarilor de Gorj și al consilierilor locali și județeni față de Colocviul Internațional ”Brâncuși”.

Evenimentul a fost organizat la Teatrul ”Elvira Godeanu”, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental Constantin Brâncuși.

Deși invitat, președintele României, Klaus Iohannis, n-a participat, suferind o intervenție chirurgicală la umăr. În schimb, a fost prezent consilierul său pe probleme de cultură, Sergiu Nistor. Și președintele Comisiei de Cultură a Senatului, Radu Preda, a ținut să vină la Târgu-Jiu. Senatorul Florin Cârciumaru a fost singurul parlamentar de Gorj prezent.

Primarul municipiului, Marcel Romanescu, a avut cuvântul de deschidere.

În discursul său, consilierul șefului statului, Sergiu Nistor, a amintit de vizita pe care Klaus Iohannis a făcut-o în urmă cu doi ani, la Târgu-Jiu. Președintele a fost criticat dur, atunci, pentru că s-a așezat pe unul dintre scaunele de la Masa Tăcerii.

Radu Preda, șeful Comisiei de Cultură a Senatului, le-a mulțumit primarului Târgu-Jiului, Marcel Romanescu și senatorului Florin Cârciumaru pentru invitația de a participa la Colocviul Internațional ”Brâncuși”.

Viceprimarul Adrian Tudor, însă, s-a declarat nemulțumit că evenimentul nu s-a bucurat de o participare prea mare. Nici măcar aleșii locali, județeni sau directorii instituțiilor deconcentrate nu au fost în sală.


3 Comentarii pentru “DEZINTERES pentru Colocviul Internațional ”Brâncuși”. Tudor: Să nu-l mai folosească pe Brâncuși doar pentru a-și plăti polițe!”

  1. Mai TuDorele tata , tu te declari nemultumit de prezenta ? Tu cel care ai dus in derizoriu actul de cultura ? Tu cel care in afara de gargara in limba de lemn comunista , mostenita de la taticul tau cel securist nu stii sa legi doua cuvinte ? Cum ai vrea tu mai politruc comunistoid ca directorii si sefii de servicii sa participe la Colocviu la o ora la care ei trebuie sa fie la programul de lucru , fiind platiti din bani publici ? Dar tu nu ai de unde sa stii de astea . N ai de unde tata , n ai de unde ?

  2. Nu este nimic rau ca a fost dezamagit , sa simta gustul amar al dezinteresului cum il simtim zilnic si noi muritori . Si ce daca nu a fost ascultat noi suntem ? Si cine sa fie interesat de marele Brancusi daca nu este nici un avantaj . Cu mult respect .

Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici