Oraşul din România unde se construieşte cea mai cosmopolită destinaţie de lifestyle

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

La Timişoara, arealul din proximitatea celui mai mare mall din afara Capitalei trece printr-o transformare spectaculoasă, odată cu avansul lucrărilor la ansamblul mixt Openville.

Aici se dezvoltă un district urban integrat, prin care actualul Iulius Mall va fi conectat de noi funcţiuni complementare şi facilităţi. Un parc, concepte noi de cafenele, restaurante tematice, opţiuni de divertisment şi centre de evenimente sunt o parte dintre elementele prin care timişorenii vor avea parte de experienţe cosmopolite, la ei acasă.

Transformarea Iulius Mall în ansamblul mixt Openville a început în 2017, odată cu inaugurarea primei clădiri de birouri din cele şapte pe care le va include proiectul. Zona a continuat să evolueze urbanistic, astfel că Iulius Mall este flancat, acum, de două clădiri office funcţionale, cea de-a treia urmează să fie finalizată anul acesta, iar la cea de-a patra se lucrează din aprilie.

Îmbunătăţiri au fost aduse şi la capitolul infrastructură rutieră. Două străzi perimetrale au fost extinse, în primăvară s-a inaugurat prima parcare supraetajată din Timişoara, cu peste 910 locuri şi se lucrează la o nouă parcare subterană, cu peste 580 de locuri, şi la un tunel auto, care vor fluidiza traficul.

Openville va fi cea mai cosmopolită destinaţie de timp liber din vestul ţării, unde timişorenii vor avea parte de experienţe variate. Cafenele şi restaurante cu design tematic, noi branduri şi concepte de magazine, servicii multiple, săli de evenimente şi un parc sunt componentele zonei de retail aflată în lucru. Peste 47.000 mp vor fi creaţi suplimentar, spaţiile fiind amenajate într-o extensie a Iulius Mall Timişoara, la parterul clădirilor office şi în proximitatea viitorului parc.

Aici, inclusiv vizionarea unui film se va transforma într-o experienţă inedită. Cinematograful Cinema City se va extinde până la 12 săli şi le va aduce conceptul de cinema VIP: cină şi film, în sistem ultra all inclusive. Timişorenii vor avea la dispoziţie şi 10 săli moderne şi elegante, unde vor putea organiza evenimentele importante din viaţa lor sau vor participa la congrese, conferinţe şi seminarii.

Un alt element care va armoniza ansamblul îl reprezintă parcul, conceput ca un loc de întâlnire cu prietenii şi de relaxare în mijlocul oraşului. Acesta va fi unul dintre cele mai spectaculoase spaţii verzi din România, datorită elementelor sale: 1.400 de arbori din specii variate, 20.000 de arbuşti şi flori, gazon special pe care vizitatorii se pot aşeza ca în marile parcuri ale lumii, piaţete multifuncţionale, alei de promenadă, carusel pentru copii, patinoar şi un lac.

Proiectul mixt Openville este realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, reprezentând o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro. (businessmagazin.ro)

Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici