Revista presei locale

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Pandurul: Peste o mie de copii cresc fără părinţi. Situaţie dramatică la Motru. Situaţie îngrijorătoare în Gorj. Tot mai mulţi părinţi aleg să plece la muncă în străinătate, mânaţi de lipsurile din ţară. Îşi lasă copiii în grija bunicilor sau chiar a prietenilor apropiaţi. Aproape 1.200 de copii din judeţ se află în această situaţie, iar numărul cazurilor creşte an de an. În cele mai multe situaţii, motivaţia plecării este tocmai aceea de a le oferi copiilor un trai mai bun şi un viitor mai sigur.

Marciuc şi amicii lui şi-au petrecut noaptea în arest. Ziua Z a procurorilor DIICOT s-a lăsat cu audieri-maraton şi reţineri printre studenţii din Timişoara, care se ocupau cu traficul de droguri. 47 de tineri au fost duşi la sediul DIICOT Timişoara, pentru audieri. 18 dintre ei, majoritatea din Târgu Jiu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi trimişi în Arestul IPJ Timiş. Mulţi dintre ei sunt studenţi la Drept, Medicină sau Politehnică. Robert Cristian Marciuc, fiul liderului sindical din minerit Adrian Marciuc, este printre cei 18 tineri reţinuţi miercuri la Timişoara, într-un dosar de trafic şi consum de droguri. Cel puţin nouă dintre reţinuţi sunt din Târgu Jiu.

Gorjeanul: Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia îi pune piedică lui Antonie să revină în Directorat. Daniel Antonie, fost membru al Directoratului CE Oltenia până pe data de 13 decembrie, suspendat de acest organism pe motiv că are dosare penale, sentințele nefiind definitive, a câștigat pe 20 martie 2018 la Judecătoria Târgu-Jiu, revenirea în funcție. Deși sentința de fond nu este definitivă, dar în motivare se subliniează că suspendarea nu există în contractul de mandat dar și faptul că actul respectiv a fost unul abuziv, Consiliul de Supraveghere(CS) al companiei continuă să ignore verdictul judecătorului, prelevându-se de faptul că mai există căi de atac.

Gorj Domino: DECIZIE! Ce s-a întâmplat cu apartamentul de patru camere din Târgu-Jiu al unui fost senator. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, definitiv ridicarea parţială a sechestrului dispus de anchetatori pe bunurile fostului ministru Mihnea Costoiu în dosarul privind concesionarea bazei sportive „Cutezătorii”. Sechestrul a fost pus în martie pe apartamentul de patru camere din Târgu-Jiu al fostului senator de Gorj și pe spațiul comercial din municipiu. Tot joi, judecătorii au decis şi revocarea controlului judiciar impus de procurori pe numele lui Mihnea Costoiu, decizia în acest caz nefiind definitivă. Pe 27 martie, DNA anunţa că Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

DECIZIE importantă pentru CEO! Președintele României a promulgat modificările aduse Codului Silvic care vor ajuta la deblocarea a 12 excavatoare din carierele Complexului Energetic Oltenia. Klaus Iohannis, a semnat, miercuri, decretul ce prevede scoaterea din fondul forestier naţional a unor suprafeţe de teren, fără compensare, destinate realizării lucrărilor miniere de interes naţional. Modificările ar trebui să ducă la deblocarea fronturilor de lucru din mai multe cariere ale CE Oltenia: Roșia, Jilț Sud și Nord, Tismana și Roșiuța.

Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici