Vița de Vie – Dur de-a dura

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Vița de Vie a publicat pe canalul oficial de YouTube videoclipul noului single ”Dur de-a dura”. Adrian Despot semnează compoziția și producția piesei, precum și regia clipului.

“”Dur de-a dura” a ajuns acasă, adică pe canalul nostru oficial de YouTube! Puteți acum să vă personalizați playlistul personal, incluzând in el noul nostru single! Enjoy and share with your friends.” – Vița de Vie

“Dur de-a dura” este cel de-al doilea single de pe albumul ”Șase” (-), a doua parte a albumului ”Șase/Șase”, ce urmează a fi lansat anul viitor. Primul single de pe ”Șase” (-), “HAIHUI”, a fost lansat în primavara acestui an.

Pe lângă partea de compoziție, interpretare și producție a piesei “Dur de-a dura”, Adrian Despot a preluat și frâiele regizorale ale acestui videoclip.

„Nu e prima oară când fac lucrul ăsta, e prima oară, însă, când mi-l asum. Ideea inițială a fost a lui Costas (Ivanov), am dezvoltat-o apoi împreună cu Gabriel Petrescu și a prins viață prin obiectivul lui Andrei Băltărețu. Povestea are loc într-un spațiu de antrenament fizic intens, la granița între real și mental, avându-l în prim-plan pe Cezar (Popescu), chitaristul trupei Vița de Vie. Cezar se antrenează din greu pentru a-și întâlni oponentul. În tot acest timp are niște flashbackuri din tinerețe, descoperind astfel niste triggere care l-au împins să se apuce de lupte și să își dorească să fie puternic și impenetrabil emotional. O scenă de violență conjugală, o scena de bullying, și mai târziu o despărțire dureroasă îl motivează să devină un luptător. Pe tot acest parcurs simțim prezența oponentului său, însă identitatea acestuia nu este dezvăluită decât la final, în ring. Cezar este pasionat de arte marțiale mixte de mai mulți ani și a fost o alegere naturală pentru rolul principal. A fost însă și cel mai chinuit dintre noi, el a dus greul zilelor (și nopților) de filmare!” – Adrian Despot

În paralel cu activitatea sa alături de Vița de Vie, Adrian Despot antrenează concurenți la Vocea României, fiind cel mai proaspăt jurat al emisiunii.

1 Comentariu pentru “Vița de Vie – Dur de-a dura”

  1. [...] Vezi articol pe Radio Infinit – Asculta Muzica, Stiri, Discutii Online [...]

Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici