Mută festivalul din local. Șeful CJ: Casa de Cultură ar putea fi preluată de Primăria Târgu-Jiu

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

De ani de zile, autoritățile de la Târgu-Jiu se dovedesc incapabile să rezolve problema Casei de Cultură a Sindicatelor.

Pentru că nu este autorizat ISU, pe imobil aproape că a fost pus lacătul. Toate manifestările culturale sau politice au fost mutate prin diverse restaurante.

Așa s-a întâmplat și cu unul dintre cele mai importante festivaluri din câte găzduiește Gorjul, ”Maria Lătărețu” care, anul trecut, a fost organizat în localul de pe Insuliță.

Prefectul Ciprian Florescu zice că a fost mai bine așa decât să se renunțe de tot la eveniment.

Președintele Consiliului Județean Gorj susține, însă, că Festivalul ”Maria Lătărețu” va avea loc, în acest an, în altă locație. Cât despre Casa de Cultură, Cosmin Popescu anunță că se află în procedură de evaluare și ar putea fi preluată de Primăria Târgu-Jiu.


2 Comentarii pentru “Mută festivalul din local. Șeful CJ: Casa de Cultură ar putea fi preluată de Primăria Târgu-Jiu”

  1. FUNDAŢIA CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR TG-JIU. Dosar nr. 6437/95/2009 aflat pe rolul Tribunalului Gorj. Licitaţie publică cu strigare, vânzare in bloc a imobilului Casa de Cultura a Sindicatelor Tg-Jiu şi a bunurilor mobile din dotarea acestuia, pornind de la preţul de 8.728.181 lei exclusiv TVA, începând cu data de 16.10.2017 ora 13, si in continuare in datele de 30.10.2017, 13.11.2017, 27.11.2017, 11.12.2017, 08.01.2018, 22.01.2018, 05.02.2018, 19.02.2018, 05.03.2018, ora 13.

    ADUNARI CREDITORI
    PUBLICITATE PLANURI REORGANIZARE
    REGULAMENTE DE VINZARE
    INCHIRIERI
    LICITATII
    ACTIUNI
    SOLICITARE OFERTE PT LICITATII DIVERSE
    PROPRIETATI IMOBILIARE
    CLUB SPORTIV PANDURII – LIGNITUL TG-JIU
    NAZYRA COMPANY
    S.C. MAGIC S.R.L.
    SC AVI INSTANT SRL
    SC EUROMONTANA SRL
    SC GASTROM GROUP SRL
    SC GENERAL FOOD COM SRL
    SC NOVASTEF SRL – CENTRALA TERMICA
    SC ROMINEX MINING ENGINEERING SA
    SC ROSTRAMO SA
    SUDINVEST PROSPER SRL
    S.C. INDAPEL S.R.L.
    S.C. LUMETAL S.R.L.
    S.C. RITT FLA S.R.L.
    S.C. NINO BENI S.R.L.
    S.C. NOVASTEF S.R.L.
    S.C. BIAROXY S.R.L.
    S.C. CLUB MERIDIAN 2002 S.R.L.
    S.C. TECH SAFETY S.A.
    S.C. KISS COMEXIM S.R.L.
    S.C. ROLFARM S.R.L.
    S.C. CORPMETAL S.R.L.
    FUNDATIA CASA DE CULTURA A SINDICATELOR TG-JIU
    AUTOTURISME, AUTOVEHICULE, UTILAJE
    DESEURI/MATERIALE RECUPERABILE
    STOCURI , MATERIALE, OBIECTE DE INVENTAR
    SOLICITARE OFERTE

Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici