De câte vizualizări ai nevoie pe YouTube pentru a câştiga SALARIUL MINIM pe economie în România

| |
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ideea de a face bani din clipuri a rămas pentru destul de mult învăluită într-un oarecare mister. Un amplu material publicat de cei de la The New York Times la începutul 2014 a încercat să afle cât de greu este pentru creatorii de conţinut original să câştige sume consistente şi care este secretul celor care reuşesc să facă asta.

Jurnaliştii americani au prezentat cazul vloggeriţei Olga Kay, care deţinea la acea vreme cinci canale de YouTube ce adunau în jur de un milion de abonaţi. Tânăra de 31 de ani câştiga între 100.000 şi 130.000 de dolari anual, dar mare parte din bani erau reinvestiţi în aparatură sau recuzite.

Pentru a avea tot timpul conţinut relevant pe cele cinci canale, Olga Kay trebuia să urce în jur de 20 de clipuri pe săptămână – iar asta îi ocupa aproape tot timpul, ea ocupându-se şi de montaj şi prezentare.

În ceea ce priveşte veniturile generate din reclame pe YouTube, aproximativ jumătate din acestea ajung la creatorii de conţinut, cealaltă jumătate fiind investită de YouTube în mentenanţa şi dezvoltarea platformei.

Pe scurt, sistemul de monetizare al YouTube se bazează pe conceptul de împărţire a veniturilor din reclamă cu creatorii de conţinut (sistem numit <revenue share>). Astfel, orice creator de conţinut care are activ un cont de Google Adsense poate opta pentru monetizarea canalului său, prin acceptarea diferitelor formate de reclamă. În general sunt anunţuri sponsorizate ce apar în coloana din dreapta, bannere transparente care sunt afişate peste video, reclame video care rulează la început şi pot fi închise după 5 secunde.

Deşi sistemul e la fel pentru toţi, asemănările dintre youtuberii români şi cei străini se opresc aici.

Un calcul realizat pe baza informaţiilor obţinute de la cei cu care am discutat arată că pentru a obţine echivalentul unui salariu minim pe economie (1450 lei), un creator de conţinut trebuie să genereze, lunar, peste 2,5 milioane de afişări. Mai simplu spus, dacă toată populaţia Capitalei s-ar uita lună de lună la clipurile sale, un youtuber ar reuşi să câştige în jur de 350 de dolari, scrie BM.

Cum reuşesc atunci creatorii de la noi să trăiască de pe urma canalelor de YouTube? “Trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi. Nu poţi să trăieşti din YouTube”, explică  Ionuţ  Bodonea şi Andrei Lăcătuş, oamenii din spatele serialului online “10 lucruri”.

Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţie creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.

sursa: mediafax.ro

Lasa un Raspuns

Radio Infinit - 87. 8 FM Top66 Statistici